Prima pagină > Telecom > Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor functioneaza in cadrul SRI cel putin din anul 2007

Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor functioneaza in cadrul SRI cel putin din anul 2007

sigla SRICentrul National de Interceptare a Comunicatiilor este de vreo doua zile pe buzele tuturor in contextul noului proiect de Ordonanta de Urgenta care va modifica momentan legea de organizare a SRI pentru a delimita fara echivoc supravegherea tehnica dispusa pe un mandat de siguranta nationala de interceptarile realizate de procurori. Ce este totusi acest Centru National de Interceptare a Comunicatiilor? Este o structura in cadrul SRI, functionala inca din anul 2007, potrivit raportului de activitate din acel an al Serviciului Roman de Informatii.

O informatie pe care eu am vazut-o initial pe News.ro, preluata apoi si pe Profit.ro (alte canale media precum Stiripesurse.ro s-au hazardat sa spuna ca prin proiectul de OUG se va infiinta practic acest Centru National de Interceptare a Comunicatiilor) spune asa:

Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC) a fost înfiinţat în 2008, prin hotărâre CSAT, în structura Serviciului Român de Informaţii, ca autoritate naţională în domeniul interceptării precum şi a relaţionării cu operatorii de telecomunicaţii, menită să servească toate instituţiile şi structurile departamentale care obţin aprobări judecătoreşti de interceptare a comunicaţiilor”.

Ei bine, am verificat toate rapoarte publice de activitate ale SRI din perioada 2005-2012 si aceasta informatie nu se verifica.

Iata ce se precizeaza in raportul de acitivitate pe anul 2008 al SRI cu privire la activitatea de interceptare:

În calitate de autoritate  naţională  în  domeniul  interceptării comunicaţiilor, Serviciul Român de Informaţii a asigurat – prin intermediul Centrului  Naţional  de  Interceptare  a Comunicaţiilor  (C.N.I.C.)punerea în aplicare, cu respectarea strictă a prevederilor legii, a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor emise în condiţiile art.20-22 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului sau în condiţiile prevăzute de art.91 (1-5) din Codul de procedură penală, pentru  toate structurile  din  Sistemul  Naţional  de  Securitate  şi pentru Ministerul Public.

În anul 2008, au fost transmise C.N.I.C. un  număr  de 15.170 acte de autorizare pentru beneficiarii din sistemul de securitate naţională.

Structura solicitărilor, pe instituţii, a fost următoarea:
– 13.254 autorizări  au  avut  ca  beneficiar  alte instituţii  din  sistemul  de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
– 1.916 au avut ca beneficiar SRI (mandate iniţiale, prelungiri şi completări).

Creşterea cu 16,23%, comparativ cu anul 2007, a numărului de mandate iniţiale obţinute  de SRI  a  fost  motivată  de  implicarea  susţinută  a  României  în  lupta internaţională împotriva  terorismului  şi  proliferarea  acţiunilor  grupărilor  de criminalitate organizată transfrontalieră.

Este, totodată, de menţionat, că o pondere importantă a acestui tip de activităţi a fost desfăşurată  în  îndeplinirea  responsabilităţilor  SRI  pe  linia  asigurării  condiţiilor  de securitate necesare pentru Summit – ului NATO de la Bucureşti.

Solicitările de aprobare a mandatelor de interceptarea a comunicaţiilor înaintate de Serviciu judecătorilor  desemnaţi au  fost  fundamentate  pe  necesităţi  operative stringente, stabilite în baza evaluării riguroase a informaţiilor disponibile şi riscurilor de securitate asociate materializării activităţilor preconizate.

Prioritati pentru 2009:

SRI va continua să implementeze măsurile necesare pentru:
– adaptarea capacităţilor tehnologice şi procedurilor operaţionale ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (C.N.I.C.) la necesităţile operative şi de cooperare;
– dezvoltarea capabilităţilor tehnice de culegere a informaţiilor;
– crearea unei infrastructuri informatice integrate, care să furnizeze servicii IT&C în timp real şi, astfel, să asigure managementul electronic al fluxurilor interne de informaţii”.

Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este insa mentionat si in raportul pe 2007 al SRI, astfel:

„În 2007, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a asigurat punerea în aplicare a 10.272 acte de autorizare (mandate,  autorizaţii  şi ordonanţe)  a  interceptării comunicaţiilor,  pentru  toate  instituţiile  sistemului naţional  de  apărare,  ordine  publică  şi siguranţă  naţională,  precum  şi  pentru Ministerul Public.

În  baza  acestora,  a  fost  autorizată  interceptarea comunicaţiilor a 7.746 de persoane, respectiv 15.414 de posturi telefonice.

Dintre acestea, doar 1.603 acte de autorizare, reprezentând 15,61%, au avut ca beneficiar S.R.I.,în baza acestora fiind interceptate comunicaţiile a 1.241 persoane, respectiv de la un număr de 4.805 de posturi.

Din totalul de 1.603 acte de autorizare, doar 573 sunt iniţiale (mandate, autorizaţii şi ordonanţe), restul fiind prelungiri şi extinderi ale unor acte de autorizare existente.

În raport cu anul precedent, numărul de acte de autorizare emise pentru S.R.I. a  scăzut  cu 26.14  procente, iar numărul  posturilor telefonice supuse procedurilor de interceptare a înregistrat o reducere cu 18,42 procente.”

Numele Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor nu mai apare mentionat in rapoartele de activitate pe 2006 si 2005 ale SRI. Nu stiu daca nementionarea acestuia echivaleaza cu lipsa lui. Cert este insa ca in 2007, acest Centru National de Interceptare a Comunicatiilor exista.

Ceva s-a intamplat totusi si in anul 2008. Atunci a fost adoptata, in data de 25 martie, o „Hotarare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind completarea, în regim de urgenţă, a condiţiilor tehnice de interceptare legală a comunicaţiilor stabilite prin regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice”.

Acest lucru il spune spune oficial Autoritatea de reglementare in comunicatii – ANCOM (care pe vremea aceea se numea ANRCTI). Autoritatea a fost nevoita ca, in urma acestei Hotarari CSAT, sa adopte Decizia 258/2008 care impunea urmatoarele obligatii in seama operatorilor de comunicatii electronice din Romania:

„3.8.4. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice va pune la dispoziţia autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, desemnată potrivit reglementărilor legale în vigoare, serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi operare pe care le deţine în vederea asigurării funcţiei de interceptare legală a comunicaţiilor.

3.8.5. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a acorda sprijin tehnic autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin în domeniu, şi va coopera cu această autoritate pentru punerea în aplicare a criteriilor de securizare şi auditare a sistemului naţional de interceptare a comunicaţiilor, elaborate de aceasta.

3.8.6. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a lua toate măsurile tehnice necesare în vederea punerii de îndată în executare a autorizaţiilor sau mandatelor de interceptare a comunicaţiilor emise potrivit legii.”

Cine este autoritatea naţionala în materia interceptării comunicaţiilor? SRI. Acest lucru este mentionat constant in toate rapoartele de activitate al Serviciului din 2005 pana in 2012. Si inca ceva: Decizia ANCOM este inca in vigoare.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: