Prima pagină > Telecom > Cum a fost suspendat si reactivat domeniul vplay.ro din cauza unui clip cu pornografie infantila

Cum a fost suspendat si reactivat domeniul vplay.ro din cauza unui clip cu pornografie infantila

Domeniul vPlay.ro a fost suspendat

Domeniul vPlay.ro a fost suspendat

Am aflat azi ca domeniul vPlay.ro a fost suspendat cu o zi in urma, 12 noiembrie, de catre ICI, institutul de cercetare in informatica care administreaza domeniile de internet .ro:

„Am fost sesizati ieri (n.a marti 12 noiembrie) de catre Politia Romana ca vPlay.ro afiseaza o pagina cu pornografie infantila, care este interzisa de lege in toate tarile din lume si in cazul acesta se actioneaza imediat. Nu este un tip de activitate pe care sa o lasi sa se propage. In cazurile de pornografie infantila si in cazurile de phishing se actioneza imediat. Autoritatile statului au cerut detinatorului domeniului sa scoata aceasta pagina de pe site, intrucat el nu a scos-o ne-au cerut noua sa interzicem accesul la domeniu. Detinatorul este o persoana fizica din Ucraina. Politia a contactat si autoritatile din Ucraina, dar intrucat nu au primit un raspuns ne-a cerut sa taiem accesul pana la rezolvarea investigatiilor cu partea ucrainiana„, a declarat miercuri pentru HotNews.ro Eugen Staicut, seful departamentului RoTLD din cadrul ICI.

Povestea a fost confirmata si de oficialii Hostway Romania, firma care a inregistrat domeniul vplay.ro, care au mai venit cu unele detalii interesante:

„vPlay.ro a fost inregistrat prin Hostway Romania pe 2009-09-28 – data care figureaza si la Whois pe RoTLD. Datele de inregistrare apartin unui cetatean bulgar cu care nu am reusit niciodata sa luam legatura telefonic sau prin email – desi echipa noastra a incercat in repetate randuri.

vPlay.ro nu a fost niciodata gazduit de Hostway Romania – am verificat si nu a existat niciun cont de hosting asociat cu acest domeniu, pe serverele noastre. Nu au beneficiat de niciun alt serviciu de la noi decat inregistrarea domeniului.
In cursul zilei de ieri am fost contactati de Politie, care ne-a solicitat datele persoanei care a inregistrat domeniul.

Problema, din cate am aflat, a fost faptul ca pe site se postase un clip cu pornografie infantila – care era disponibil pe site de aproximativ doua zile. Am mentionat ca nu gazduim site-ul si am predat datele de inregistrare – in astfel de situatii suntem obligati legal sa facem asta. Am verificat si IP-ul de pe care se incarca site-ul – la momentul respectiv figura un IP din Ucraina.

Ulterior, din cate stim, Politia a luat legatura cu RoTLD (nu a fost sugestia noastra ci initiativa lor) iar domeniul a fost suspendat si in acest moment asteapta sa fie sters. Foarte probabil, dupa ce va fi sters, nu va mai fi permisa re-inregistrarea lui – aceasta, insa, e doar o consideratie a noastra”, a declarat Ioana Hreninciuc, directorul comercial al Hostway Romania.

Miercuri seara, in jurul orei 21:00, Eugen Staicut a revenit si a precizat pentru HotNews.ro ca domeniul vPlay.ro a fost pus in starea OK si a devenit functional, dupa ce Politia a comunicat rezolvarea problemelor semnalate anterior cu materialul de pornografie infantila:

„Am fost informati de organele competente din Politia Romana ca au primit raspuns de la administratorul site-ului vplay.ro la sesizarea facuta si ca au fost comunicate datele solicitate, primind totodata asigurari ca materialul pornografic reclamat a fost inlaturat de pe site.  Administratorul site-ului a motivat ca nu a raspuns la mesajul primit de la Politia Romana, considerand ca este spam. Drept urmare, domeniul vplay.ro a fost pus in starea OK si a devenit functional”, a delarat pentru HotNews.ro Eugen Staicut, sef de departament RoTLD.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: