Prima pagină > Telecom > UPDATE Ghiseul.ro: Oare cati contribuabili ar putea cere in instanta sa li se dea banii inapoi?

UPDATE Ghiseul.ro: Oare cati contribuabili ar putea cere in instanta sa li se dea banii inapoi?

Ministerul Comunicatiilor, condus de Dan Nica (PSD), a lansat in consultare publica un proiect de act normativ de modificare a legislatiei pe baza careia s-a infiintat in 2010 – Ghiseul.ro – sistemul electronic de plata online cu cardul a taxelor si impozitelor. Motivul este aproape incredibil: Contribuabilii nu ar trebui sa suporte comisionul aferent tranzactiilor pentru ca acest lucru ar contravine legislatiei europene si modului în care aceasta a fost implementată în legislatia natională inca din 2009.

Conform Ordonantei de Urgenta nr. 113 din anul 2009, care transpune in legislatia nationala o directiva europeana (Directiva Serviciilor de Plăti -2007/64/CE), „nu se acceptă penalizarea plătitorului de către beneficiarul plătii prin suportarea de către platitor a unui pret suplimentar pentru utilizarea unui anumit instrument de plată (card, în acest caz).

„Contrar acestor prevederi, art 10 alin. 2 din Hotararea de Guvern 1235/2010 (n.a de infiintare a Ghiseul.ro) prevede că beneficiarul plătii ( institutia publică) poate impune contribuabilului care plăteste cu cardul  să suporte comisionul perceput beneficiarului de către prestatorul sau de servicii de plată. Mai mult decât atât, în acest fel există o discriminare a contribuabilului care plăteste utilizând cardul prin intermediul Sistemului  national  electronic de plată online a taxelor si impozitelor fată de contribuabilul care plăteste utilizând cardul la sediul institutiei publice, având în vedere  că in cazul din urmă contribuabilul  nu plăteste niciun  comision.

Modificarea textului art.10 alin 2 din Hotărârea de Guvern 1235/2010 este necesară din următoarele considerente:
– există posibilitatea sesizării Comisiei Europene în legătură cu încălcarea unui act normativ care transpune  în legislatia natională o directivă europeana, urmând ca aceasta  să dispună măsuri de corectare a acestei situatii si aplicarea unor sanctiuni statului român;
există riscul ca acei contribuabili carora li se percep în mod nejustificat si nelegal acest comision de către institutiile publice să le actioneze în instantă în vederea recuperării prejudiciului„, se precizeaza in nota de fundamentare.

Exprimarea din document indica faptul ca sunt contribuabili „carora li se percep în mod nejustificat si nelegal acest comision de către institutiile publice”.

Intrebarea imediata este: Oare cate plati s-au facut pana acum in acest mod?

Mi-am amintit de un articol scris pe HotNews.ro in luna martie din 2012, la un an de la lansarea Ghiseul.ro. La acel moment, doar 28 de primarii permiteau astfel de plati. Alte 33 autoritati erau in teste pentru a intra in acest sistem, dar multe solicitau ca plata comisionului sa fie suportata de contribuabili (vezi poza atasata)

Printre acestea se numarau: Primaria Sibiu, Primaria Sector 1, Primaria Onesti (orasul de resedinta al fostului Ministru al Comunicatiilor care a lansat acest sistem – Valerian Vreme (PDL) -) etc.

UPDATE Oficialii MCSI au precizat ca „Nici o plata cu comision suportat de contribuabil nu a fost efectuata prin intermediul sistemului www.ghiseul.ro”.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: